(Trezire divina)
În orice moment noi creem şi experimentăm totodata ceea ce creem. Asta facem. Dacă cineva ne răneşte, mintea noastră începe să ţeasă dureri, începem să cântărim şi să ne ofuscăm retrăind durerea celor întâmplate, dând vina pe ceva sau cineva. Nu realizăm că tot descoperind şi analizând nedreptaţi, neajunsuri , supărări de orice natura, nu facem altceva decât să ne rănim iar şi iar, să proiectăm în noi şi în jurul nostru acest rău creat. Şi în acestă creaţie proprie, dacă vom privi, vom vedea doar întunericul; iată ce capcană ni s-a întins. Iar dacă începem să mai şi vorbim cuiva despre lucrurile negative de care avem parte, am sădit deja o sămânţa care va încolţi, va creşte şi se va înmulţi. Şi uite aşa răul este cultivat, dat şi altora spre ţinere şi înmulţire. Ce realizare, nu? Păi nu este nici o realizare. Răul nu se învinge cu rău. Cu răul nu te iei la trântă. Nu-l alimentezi , nu-i oferi combustibil. Dând cu pietre vei lua înapoi bolovani. Nu este nevoie să ne luptam cu nimeni.
Bine ar fi să înţelegem creaţia, să ne recunoaştem ca parte a creaţiei şi să ne identificam cu ea. Trăim ce alegem noi să trăim şi cum hotarâm noi, deoarece viaţa este experienţa noastră proprie, este personală. Ceea ce creem şi avem. Nimeni nu poate lua asupra lui propria noastră experienţă de viaţă. Nimeni altcineva nu poate şterge şi nimeni altcineva nu poate adauga ceva în propria noastră creaţie, numai noi singuri putem schimba drumul. Dacă transmiţi bunătate, apreciere, zâmbeşti, cei din jurul tău vor zâmbi şi ei, te vor aprecia şi îţi vor fi prieteni. Acum să schimbam atitudinea şi să transmitem încrâncenare şi revoltă. Să-i privim pe cei din jurul nostru, ostil, să-i punem în lumină defavorabilă lor şi să le mai spunem şi pe faţa lucruri neplacute. Ce am făcut, ce am creat? Descoperim că lumea noastră s-a îngustat şi în jurul nostru au apărut cei cărora le plac răutaţile, blamările. Noi înşine am devenit nişte nesuferiţi. Deci, am devenit antipatici acolo unde am creat antipatie şi simpatici unde am creat simpatie. Totul s-a creat în funcţie de ceea ce am transmis. Acesta este modul nostru, al tuturor de a ne manifesta în creaţie. Cu toţii percepem la fel această lume. Punem negativ la negativ şi pozitiv la pozitiv. Practic noi dăm tonul celor din jur, noi îi învaţăm cum să se comporte cu noi. Concluzia: TOTUL ESTE CREAŢIE. Şi noi facem parte din ea.
Creaţia este un tot unitar, suntem încorporaţi unii în ceilalţi, începând de la cea mai mica particula, până la universul interminabil. Fiecare are ceva încorporat în el, de la mic spre mare, toţi creaza, locuind unii în ceilalţi. Noi oamenii căutam un ceva tot timpul, pe cineva care să ne salveze. Să facă cineva ceva pentru noi şi pentru sufletele noastre. Ei bine dragii mei, nimeni nu va face nimic pentru noi. Vom căuta la nesfârşit în bezna în care ne-am scufundat. Când căutăm către Dumnezeu ridicăm instinctiv capul spre cer, spre lumină. Acolo ceva din noi ne atenţionează că întunericul nu există. Ne-am scufundat într-un întuneric inexistent. De aceea este scris în biblie că va sosi timpul când stelele din cer vor cădea şi ce a fost nu va mai fi, totul se va închide ca o carte şi atunci va fi sfârşitul veacului şi un nou început. Atunci ni se va revela Dumnezeu. Să nu căutam ici şi colo.
Răspunsul este în noi şi în clipa prezentă, prin conştientizare a ceea ce suntem şi ceea ce creem. Binele şi răul, întuneric şi lumină, acestea există în mintea noastră pentru diferenţierea stării de conştiinţa în care ne aflăm la un moment dat. Totul, absolut totul este creat în favoarea omului, numai să conştientizeze motivul pentru care se află în imposibilitate şi să schimbe percepţia, de la întunericul lui, creat de el, spre lumina veşnica. Dacă nu înţelegem starea de iubire totală să lăsăm măcar acceptarea să ne domine întregul. Acceptarea fără detaşare nu dă roade. Din acestea – din acceptare şi detaşare – se naşte iubirea adevarată, nu cea crezută sau învaţată prin imitaţie de la altii.
Când sunteţi în faţa unei aşa zise probleme acceptaţi-o ca învaţatura şi apoi detaşaţi-vă de ea. Nu o hrăniţi cu gânduri, vorbe, atitudini. Puneţi-vă întrebarea: La ce îmi foloseşte menţinerea acestei situaţii? Veţi descoperi că orice înverşunare sau încrâncenare este pentru satisfacerea egoului propriu, pentru a-l gâdila şi a vă plânge singuri de milă. Ce uşor se intră în conflict şi ce greu se iese.
Pentru a crea o lume frumoasă, armonioasă, plină de iubire şi belşug este nevoie de INTENŢIE şi de VOINŢĂ. Doar cu intenţie nu reuşim mare lucru. INTENŢIE + VOINŢĂ. Iată Creaţia şi iată Maestrul. Totul este un început şi un sfirşit pentru un nou început. Fiecare este ceea ce alege să fie clipă de clipă şi împreună formăm totul sau unicitatea. În această Unicitate totul este în echilibru perfect. Nici mult nu există ,nici puţin nu există. De aceea se spune că acolo unde este mult se va aduga. Iar unde este puţin se va lua şi acel puţin. Creaţia este echilibru în abundenţă şi lumină. Dumnezeu este iubire, El crează clipa prezentă, niciodată trecut sau viitor. Dumnezeu este în noi. El susţine lumea şi toată creaţia, pentru că noi suntem lumea şi lumea este în noi, noi suntem creaţia. Şi dacă noi ştim să ne iubim pruncii, Tatăl nostru care ne-a creeat şi este Tatăl întregii lumi, oare câtă iubire poartă cu Sine pentru a o dărui veşnic? Şi când vom înţelege iubirea ce o creeaza clipă de clipă pentru noi? Întindeţi mâna şi luaţi iubire ,creaţi în iubire şi veţi da la o parte cortina de pe ochii văzători.