Dragă Prietene,

Dragă Prietene,

(inspirat şi prelucrat din lucrările d-lui S. Lazarev)

Dacă citeşti aceste rânduri înseamnă că problemele pe care viaţa le-a adus înaintea ta sunt dificile, iar noi încercăm acum să te învăţăm să te ajuţi, atât cât ne stă în puteri. De multe ori te-ai întrebat de ce eşti bolnav, cine poartă vina pentru tot ce ţi se întâmplă sau cu ce ai greşit… de multe ori ne-ai întrebat şi pe noi toate acestea şi ne-ai cerut sfaturi, ai aşteptat un gest miraculos sau un cuvânt de ajutor. Am încercat de tot atâtea ori să te sprijinim, să te încurajăm sau să te întărim măcar cu un vorbă, dacă mai mult nu ne-a stat în putinţă. Dar mereu am rămas şi noi şi tu cu părerea că se mai putea face ceva, că mai era ceva de spus care nu s-a spus, nu pentru că nu am fi vrut, ci pentru că poate nu totdeauna este timpul şi locul, puterea de a convinge sau dispoziţia de a asculta. Pentru aceasta este nevoie să-ţi deschizi şi sufletul, nu numai mintea, ceea ce înseamnă mai mult decât simpla intenţie sau dorinţă. Este o stare de graţie…

Aşa că ne-am hotărât să punem pe această hârtie gândurile noastre pentru tine, pentru ca tu să le ai la îndemână, să le citeşti de câte ori simţi că e nevoie – şi te rugăm să o faci cât mai des – până când se va deschide uşa… Iar noi o să te aşteptăm să păşeşti prin ea şi o să fim alături de tine.

Nu o să-ţi spunem fraze lungi şi complicate, nu o să facem afirmaţii savante şi nici nu o să-ţi dăm explicaţii strălucitoare. Toate astea le poţi găsi în cărţi scrise anume pentru tine sau pentru specialişti. Nu o să-ţi dăm nici indicaţii despre alimentaţie, ceaiuri sau medicamente. Şi pe astea le-ai mai auzit. Nu o să-ţi spunem nici că eşti păcătos şi că din cauza aceasta suferi…credem că şi ideea asta este relativ comună şi, tocmai de aceea, destul de nefolositoare… O să încercăm însă să-ţi explicăm în cuvinte cât mai simple şi mai puţine care este esenţa mecanismului – pe care nu noi l-am descoperit…(mulţumim aici în primul rând d-lui S. Lazarev) – prin care ajungi să-ţi pierzi sănătatea, ce anume îl declanşează şi atunci o să-ţi putem spune şi cum îl poţi opri. Căci acesta este cel mai important lucru: dacă ai înţeles cum anume te-ai îmbolnăvit, atunci şti ce să faci ca să te vindeci. Şi nu uita că nimeni nu te poate vindeca, în afară de tine însuţi! Noi, ceilalţi, nu putem decât să te ajutăm pe acest drum, să te sprijinim, să te încurajăm când îţi e greu. De făcut paşii însă, TU trebuie să-i faci…

Nu vom vorbi despre boli anume, pentru că n-am termina niciodată. Vom vorbi doar despre BOALĂ.

O să începem să-ţi prezentăm acum, sub formă de enunţuri, un fir pe care l-am dorit cât mai logic, mai simplu şi mai clar. Dacă am reuşit, ne vei spune tu. Noi sperăm…:

1. Există Universul, cu trei sisteme de valori: telurice – în legătură cu materia, spirituale, şi iubirea faţă de oameni şi faţă de lume.
2. Există o forţă care creează universul nostru. În mijloacele noastre de percepţie ea este reprezentată de conştiinţă, creaţie, procreare.
3. Există o forţă distrugătoare a universului nostru. Aceasta este percepută de noi ca putere, mărire, perfecţiune.
4. Există o forţă de stabilitate, pe care o percepem drept încredere în oameni, în lumea înconjurătoare şi credinţă în Dumnezeu.
5. Tot Universul, cu toate componentele sale, se naşte din iubire.
6. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt liniile iubirii faţă de lume şi ale dezvoltării personale, adică tot ceea ce există în timp.
7. Fiecare dintre noi, prin intermediul conştiinţei şi al simţurilor, percepe lumea înconjurătoare. Modelele logice şi emoţionale create astfel determină caracterul, destinul şi sănătatea noastră.
8. Şi viaţa şi sufletul sunt o porţie de iubire primită de la Dumnezeu.
9. În valorile materiale există o anumită porţie de iubire, în valorile spirituale ea este cu mult mai mare, iubirea pentru Univers şi oameni este şi mai mare, în perfecţiune, creaţie, procreare este şi mai mare… Iar iubirea pentru Dumnezeu este deasupra oricăror valori omeneşti.
10. Există două direcţii ale dorinţelor omeneşti: prima este dorinţa de a avea copii, iubirea pentru un alt om, relaţiile spirituale, plăcerile fizice. A doua este dorinţa de perfecţiune. Dacă omul absolutizează aceste valori, se ataşează de ele şi îşi face un ţel şi o raţiune de a fi din aceste dorinţe, vor apare supărarea, gelozia, agresivitatea, ura, dispreţul şi blamarea, sufletul său începe să piardă din iubire şi atunci le va pierde sau se va îmbolnăvi.
11. Starea sistemului imunitar depinde de starea emoţională profundă a omului.
12. Cauza principală a bolilor este dorinţa de a pune valorile omeneşti, fie ele chiar şi cele mai înalte, deasupra iubirii pentru Dumnezeu.

Şi aşa am ajuns în punctul în care te afli acum, adică la starea de boală. Şi să nu uiţi niciodată că, chiar dacă îţi place sau nu, cauza ultimă a bolii tale este o acţiune negativă pe care tu ai făcut-o, o atitudine interioară negativă pe care ai avut-o la un moment dat, într-o anumită împrejurare faţă de cineva (sau chiar faţă de tine însuţi…), uitând că toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi că, dacă te superi pe ceilalţi, de fapt te superi şi pe EL. Iar mai grav este că, de multe ori, ceea ce facem noi perturbă şi soarta celor dragi din jurul nostru.

Acum hai să vedem acum ce poţi şi ce trebuie să faci tu pentru tine, simplu, clar şi concret:

1. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să anulezi logica omenească. Câtă vreme ai temeri, supărări, deprimări, nu poţi ajuta pe nimeni. Trebuie să înţelegi şi să simţi că oamenii nu au nici un amestec aici, în aceste evenimente se află o logică superioară.
2. Revizuieşte toate evenimentele trecutului repetând: nu există vinovaţi, în trecut se află Dumnezeu şi iubire. Retrăieşte toate momentele în care cineva te-a făcut să suferi şi iartă-l din tot sufletul cu iubire, gândindu-te că si în el există Dumnezeu şi că, dacă s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, ai şi tu o parte din vină sau, mai mult, ceea ce s-a întâmplat s-ar putea să fi fost spre binele tău. Retrăieşte toate momentele în care ai făcut pe cineva să sufere şi cere-i iertare până când simţi că te-a iertat şi că poţi simţi iubire faţă de el. Cu cât atitudinea ta faţă de trecut este mai puţin agresivă, cu atât ai mai multe şanse pentru un viitor fericit. Treci prin viaţă şi, păstrând iubirea, acceptă eşecul voinţei şi sorţii tale, eşecul relaţiilor, al trădărilor, al înjosirii dorinţelor şi principiilor tale. Învaţă să păstrezi iubirea atunci când eşti bolnav, muribund sau pe cale de a fi omorât, indiferent de gradul în care va fi destrămată viaţa ta. Repetă toate acestea de zeci de ori, de sute de ori, până când vei descărca toate amintirile de emoţiile negative care le însoţesc. După ce ai simţit prezenţa realităţii iubirii în suflet, prioritatea ei în raport cu viaţa, cu dorinţa şi cu voinţa, vei deveni sănătos!
3. Trebuie să elimini tot ce ar putea îngrădi iubirea. Când te adresezi lui Dumnezeu, cere ca niciodată copiii tăi să nu se dezică de iubire, să nu oprime, să nu discrediteze iubirea. Cere ca ei să poată păstra sentimentul de iubire faţă de Dumnezeu când se năruie viaţa lor, dorinţele lor, soarta lor. Roagă-te să poată, mereu şi în toate, să vadă voinţa divină, să ştie să-i ierte pe alţii şi pe ei înşişi.
4. Pentru a-ţi ajuta urmaşii trebuie să elimini cel puţin aceste forme de agresiune faţă de iubire:
1. Cele mai neînsemnate pretenţii faţă de părinţi, încă din copilărie.
2. Să treci de sute de ori prin toate momentele de supărare pe oamenii iubiţi şi apropiaţi, să-i ierţi, mai ales în perioada maturizării sexuale, a primei iubiri, a formării familiei şi a venirii pe lume a copiilor.
3. Nemulţumirea de sine, deprimarea, lipsa dorinţei de a trăi. Să te ierţi pe tine este adesea mai greu decât a-i ierta pe alţii, iar pentru a ierta omenescul trebuie să resimţi în tine divinul şi să pleci de la el. Adresează-te lui Dumnezeu şi roagă-L să menţină iubirea orice s-ar întâmpla, cere iertare pentru că ai respins iubirea, te-ai supărat, ai condamnat, te-ai lăsat pradă deznădejdii, temerilor şi compătimirii.
4. Toate regretele privind trecutul.
5. Orice temeri şi nelinişti în privinţa viitorului.

Dacă vei face toate acestea din toată inima şi cu tot sufletul, vei câştiga viaţa, sănătatea ta şi a urmaşilor tăi. Poate acum, când citeşti toate acestea, ţi se pare simplu sau uşor, dar vei vedea că nu este aşa. De fapt, este cel mai greu lucru care-l aşteaptă pe un om într-o viaţă. De multe ori vei crede că ai reuşit, de multe ori vei vrea să renunţi. Dar va trebui să o iei iar şi iar de la capăt. Mai devreme sau mai târziu, vei reuşi!

Dacă însă tot ce ţi-am spus până acum ţi se pare o aiureală, atunci nu este cazul să citeşti mai departe. Suntem convinşi că există lucruri mult mai interesante care te aşteaptă sau care să-ţi împlinească aşteptările. Noi îţi urăm „drum bun”.

Dacă vrei însă să mergi mai departe, îţi mai oferim acum câteva rânduri la care merită să meditezi atunci când gândurile îţi lasă timp pentru aceasta, să-ţi fie sprijin şi subiect de scânteiere iluminatoare.

• În general, îmbătrânirea este în mare măsură rezultatul acumulării reproşurilor faţă de lumea înconjurătoare, faţă de sine şi faţă de Dumnezeu.
• Când omul se hrăneşte întotdeauna copios, gustos şi divers, se deschide tot mai mult informaţia conţinută în hrană. Omul începe să depindă de ea. De aceea, hrana trebuie să devină, periodic, monotonă. Pâinea şi terciurile, în această privinţă, sunt unele din cele mai bune alimente.
• Spiritualitatea şi Dumnezeu sunt lucruri diferite, aptitudinile şi intelectul reprezintă primul strat al spiritualului, iar la baza acestuia stau moralitatea, seriozitatea, echitatea, idealurile.
• Spiritualul este o valoare cu mult mai mare decât teluricul, materialul, însă dorinţa de a face un ţel din spiritual, este o negare şi mai mare a lui Dumnezeu.
• Sistemul incorect al priorităţilor generează agresivitate.
• Dacă se manifestă agresivitate înpotriva timpului, accelerarea îmbătrânirii decurge foarte rapid şi este însoţită de boli. Regretul pentru trecut este o agresiune directă în raport cu timpul şi duce la boli din ce în ce mai grave. Teama de viitor, la fel.
• Noi depindem de scop şi ne alimentăm cu scopul. Dacă scopul nostru este Dumnezeu, noi ne dezvoltăm armonios iar toate sentimentele sacre faţă de tot ce a creat El, nu pot constitui un ţel. Roagă-te ca iubirea pentru oameni şi lume să devină pentru tine un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.
• Periodic, omul trebuie să se îndepărteze de iubirea pentru oameni şi să tindă către Dumnezeu.
• Sinceritatea nu permite agresivităţii să treacă în suflet şi, astfel, te scuteste de boală.
• De îndată ce omul îşi face un ţel şi un sens al vieţii din orice în afară de Dumnezeu, în suflet începe să se acumuleze agresivitatea care duce la nenorociri, boală şi moarte.
• Sensul vieţii este acela de a acumula în suflet iubire pentru Dumnezeu.
• Repetă zilnic : «fericirea supremă şi sensul vieţii pentru mine şi urmaşii mei este iubirea pentru Dumnezeu ».
• În iubire principalul este, nu să iei, ci să dai. Dacă continui să iubeşti un om care te-a trădat şi te-a jignit, înseamnă că iubeşti în el pe Dumnezeu.
• Pancreasul este legat de comunicarea cu omul iubit
• Nici un medic, nici un vindecător nu vindecă, ci doar ajută pacienţii să se însănătoşească. Se vindecă omul însuşi, pe baza intensificării impulsului care, prin iubire, îl apropie de Dumnezeu.
• Moartea confiscă toate valorile şi noi, purificaţi, mergem către Dumnezeu. Dacă vei face ceea ce se întâmplă în cazul morţii, nu va mai avea sens să mori: renunţă la tot ce te ţine legat şi cere-ţi iertare în gând.
• Noi ne alimentăm prin ţel, luăm putere de la ţel. Dacă ne facem ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea o luăm de la El. Dar dacă îţi faci ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpeşti de la acesta şi îi furi sănătatea şi fericirea.
• Nu poţi sta în faţa icoanelor fiind supărat pe cineva şi condamnându-i pe alţii. Rugăciunea nu are efect dacă eşti plin de supărare şi dispreţ. Începe cu smerenia.
• Cu cât sufletul va aspira mai puternic către Dumnezeu, cu atât mai uşor îţi va veni să treci prin toate aceste încercări..
• Orice procedură de tratament este un tratament prin iubire şi dacă omul nu are suficiente rezerve în această privinţă, el nu poate fi vindecător.
• Pe lângă iubirea pentru oameni şi pentru univers, mai este o valoare de mari proporţii: iubirea pentru perfecţiune. Dacă omul face din ea o valoare absolută, el se transformă din creator în distrugător şi va dori să distrugă întregul Univers, care i se pare imperfect. Perfecţiunea este o mare fericire atunci când ea reprezintă mijlocul de acumulare a iubirii pentru Dumnezeu, dar devine tragedie când se transformă în ţel unic.
• Din orice vei face un ţel, în afară de Dumnezeu, se va transforma în opusul său. Parcurge-ţi întreaga viaţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru toate insuccesele, umilinţele, neplăcerile de pe linia destinului. Repetă-ţi că pentru tine perfecţiunea este un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.
• Iubirea poate fi un ţel, credinţa nu.
• Ca să-ţi schimbi sufletul prin rugăciune, ai nevoie de mai multă forţă. Dar o mare parte din ea se cheltuieşte prin discuţii cu alţi oameni, pentru mâncare şi pentru controlul situaţiei. Prin urmare, periodic, trebuie să te eliberezi de toate pentru ca rugăciunea să aibă un efect profund. Aspiraţia către Dumnezu prin acumularea iubirii, trebuie să fie permanentă.
• Credinţa ne dă stabilitatea şi ne asigură ziua de mâine, dar când ea devine ţel unic, apare dispreţul faţă de cei ce nu cred, apare teama de a pierde sentimentul credinţei şi stabilităţii.
• Rugăciunea este un mijloc pentru a simţi şi a creşte iubirea în suflet…cea mai înaltă rugăciune este cea fără cuvinte. Aceasta este păstrarea neîntreruptă şi creşterea iubirii în suflet.
• Iubirea pentru Dumnezeu, mai mare decât pentru orice există pe lume, în viaţa obişnuită se manifestă ca o iubire interioară faţă de lumea înconjurătoare, fără nici un fel de pretenţii faţă de aceasta.
• Să-l simţiţi pe Dumnezeu în suflet înseamnă iubire fără pretenţii, fără condiţii şi fără cerinţe. Dumnezeu nu poate fi manevrat şi propria iubire de asemenea. Este una din condiţiile păstrării sănătăţii.
• Adeseori omul, modificându-şi concepţia şi înţelegând multe, consideră că s-a purificat complet, dar asta nu-i decât o iluzie, doar un strat superficial al conştiinţei. Cu timpul totul pătrunde în suflet dar, dacă sunt afectate sufletele urmaşilor, nu este suficientă numai revizuirea concepţiei. Aici, de regulă, trebuie parcursă retroactiv, întreaga viaţă, de sute şi chiar mii de ori, pentru ca, la nivelul reflexelor, să se modifice întregul sistem de valori.
• Dacă începem să iubim ceva mai mult decât pe Dumnezeu, sufletul începe să depindă de acel ceva, sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile şi cu cât este mai puternică dependenţa noastră de nişte valori omeneşti, chiar şi de cele mai sacre, cu atât mai repede ni se goleşte sufletul şi atunci nu le mai putem dărui iubire urmaşilor noştri, ci mai mult, îi prădăm.
• Supărarea nu trebuie reprimată. Doar că, indiferent de supărarea care ar fi la exterior, în interior trebuie să fie, întotdeauna, iubire. În adâncimea sufletului fiecărui om există Dumnezeu şi noi trebuie să-l iubim întotdeauna.
• Iubirea pentru Dumnezeu este fericirea supremă.
• Dacă te superi pe cei care-ţi zădărnicesc planurile, dacă nu eşti mulţumit de tine însuţi şi de destinul tău atunci când nu ţi se îndeplinesc dorinţele, dacă tu cazi pradă disperării, adică dacă te temi de viitor, fiind nemulţumit cu anticipaţie de acesta, atunci nu ţi se va permite să intri în viitor.
• Supunerea absolută la nivel interior se exprimă prin lipsa dorinţei de a controla viitorul, conştientizând faptul că Dumnezeu este cel care creează şi prezentul şi viitorul.
• Când te rogi au loc modificări în conştiinţă care trec în subconştient şi vindecă. Dacă te ajuţi printr-un regim alimentar corect şi cu plante, procesul de vindecare se accelerează.
• Când nu mai dăruim iubire înseamnă că am început, în interiorul nostru, să ridicăm pretenţii faţă de lume.
• Tot ceea ce iubim      în această viaţă, orice valoare umană, absorb din noi puterea, iubirea şi energia.
• Pentru ca să-şi salveze sufletul, omului i se ia tot, de ce este ancorat sufletul său, ce iubeşte el mai presus de Dumnezeu.
• Cum poţi determina starea în care sufletul a început să iubească ceva mai mult decât pe Dumnezeu? – Când începi să faci din ceva un ţel şi fericire supremă, este deja un semn al slăbirii iubirii pentru Dumnezeu şi tu începi să depinzi de acest lucru. Atunci începi să te temi, să-ţi pară rău, să manifeşti pretenţii, să pui condiţii. Următorul pas este agresiunea directă, supărarea, ura, blamarea, dispreţul.
• Tristeţea reprezintă neîncrederea în viitor, neacceptarea lui. De aceea omul care gândeşte în termeni sumbri despre viitor, se omoară pe el însuşi în acest viitor şi, după aceea, când acesta vine, omul se îmbolnăveşte pe neaşteptate şi moare.
• Cancerul se tratează foarte greu, pentru că aici nu este vorba doar de supărare pe oamenii apropiaţi, ci şi pe soartă şi viitor.
• Ca să ne salveze sufletele, Dumnezeu ne răpeşte tot ceea ce noi considerăm a fi fericire supremă. Sufletul piere dacă se ataşează de ceva mai mult decât de Dumnezeu. Boala este stoparea înţelegerii noastre incorecte a lumii.
• Faţă de Dumnezeu, faţă de destin, faţă de oameni, noi trebuie să nutrim numai un singur sentiment: sentimentul unei iubiri nelimitate.
• Cu cât este mai mare sentimentul iubirii pe care îl încearcă omul şi cu cât el manifestă mai puţine pretenţii, cu atât este mai aproape omul de DUMNEZEU !

Suntem alături de tine.

Noi, cei de la Centrul de Sănătate “Sf. Grigorie Decapolitul”.