Duminică 08.11.2015
Dimineața, la cafea. Îmi aduc aminte de trăirea de luni, 02.11.2015 (la patru zile după ședința a VII-a de Bowen!).
M-am trezit cu o ușoară durere de cap, apoi am realizat că am o stare de inconfort, o stare de „nu sunt în elementul meu”. Am plecat la serviciu. Era o zi frumoasă, o dimineață însorită, Soarele strălucea puternic pe cer, aerul era rece și puțin umed. Am zâmbit, am conștientizat momentul. Mi-am întors percepția în interiorul meu, în pieptul meu și, brusc, am devenit conștientă de mine, de corpul meu, de vreme, de soare, de zgomote, temperatură, oameni, de tot ce mă înconjura. Valul de bucurie nu a întârziat să apară. Am gustat din plin această stare și am lăsat valurile de bucurie și fericire să mă cuprindă.
Cu toate acestea, toată dimineața am avut o vagă stare de disconfort pe care nu am observat-o decât cu o foarte mică parte a conștiinței, fiind prinsă în problemele zilnice, în viața cotidiană. Din aceasta cauză nu am putut să o văd foarte clar, mai bine zis „nu m-am oprit”, nu am fost suficient de conștientă de mine pentru a „vedea”, pentru a observa foarte clar această stare. Nu mă simțeam bine în pielea mea, însă eram prea „adormită” ca să îmi pun întrebări, ca să caut raspunsuri.
Făcând o paranteză: acum îmi dau seama că destul de des am stări de disconfort pe care mintea le cataloghează cum vrea ea: ești obosită, ești stresată, nu-mi place X-ulescu, mă enervează vremea etc. Mă las dusă de aceste stări, mă afund în aceste explicații și astfel îmi adorm și mai mult conștiinta și astfel și mai mult mă depărtez de ceea ce corpul meu vrea să-mi spună sau mă depărtez de adevărata cauză a stării.
Revenind. Am ajuns într-un hipermarket și mă uitam la întrerupătoare la raionul de electrice. Cineva îmi explica date tehnice despre prizele electrice. Am simțit că starea de inconfort devine mai pregnantă. Abia atunci mi-a venit în minte să mă observ, să văd ce se întâmplă cu mine. Cu o ureche ascultam explicațiile persoanei de lângă mine, dar cu o mare parte a percepției mele urmăream ce se întâmpla în interiorul meu.
Am simțit o mare presiune în spate, în coloană, aproape de omoplați. Odată cu observarea ei, tensiunea s-a extins, s-a intensificat. Brusc, am realizat că trăiesc o mare frică. Mușchii mi se contractaseră, întreg corpul era încordat și îmi venea să mă așez pe ciuci și să mă chircesc. Mi-am încrucișat mâinile în zona abdomenului și mi le-am încleștat în jurul lui, dorind să mă fac covrig.
În paralel, trăiam o stare de uimire, de surpriză la ceea ce mi se întâmpla, o stare de detașare. Vroiam să mă chircesc în jurul abdomeniului pentru că era „ceva” acolo care se strângea simțind presiunea și tensiunea ce radia din coloana mea. Și parcă aș fi vrut ca frica ce radia din coloană să nu atingă acea parte din mine, din abdomenul meu.
M-am dus la raionul de gradină și m-am așezat pe un scaun. Mi-am cuprins abdomenul cu mâinile, m-am aplecat în față și m-am chircit. Dinții și buzele au început să-mi clănțane, cuprinși de un tremur interior ca și cum ar fi clănțănit de frig. Dacă aș fi fost singură cred că m-aș fi legănat pe scaun, gemând și incnind. În tot acest timp, simțeam acea radiație din coloana vertebrală de sub omoplați.
După câteva momente m-am mai liniștit, m-am ridicat și am plecat cuprinsă brusc de un sentiment de grabă. Am vorbit cu voce tare (dar numai pentru mine): „Mi-e frică. Trăiesc frica, sunt cuprinsă de frică.”
P.S. Mă doare spatele de zile întregi, de aprox. 2 săptămâni. Mă doare mai ales șoldul drept.