Era înainte de revoluţie, în 1987, când am citit prima carte despre reflexologie şi reflexoterapie. Nu era, bineînţeles, originală, ci o copie xerox îngrozitoare a unei ediţii în limba engleză, aşa cum mulţi dintre noi îşi mai amintesc că circulau pe atunci cărţile considerate “bune”. Era însoţită de o traducere şi mai greu lizibilă, bătută la o maşină ştirbă de scris, şi de nişte planşe copiate cu mâna, cu punctele şi zonele reflexogene.
Am avut noroc că aceste planşe făceau parte din categoria celor în mare măsură corecte, aşa cum aveam să constat mai târziu când, de-a lungul anilor am intrat în contact cu multe alte cărţi de reflexoterapie şi chiar şcoli cunoscute din lume specializate în reflexoterapie.
Spun “noroc”, pentru că unul dintre aspectele care influenţează eficienţa acestei terapii este gradul de corectitudine al “hărţilor” reflexogene.
Al doilea aspect îl reprezintă tehnica în sine de stimulare a zonelor reflexe. Şi aici poate apare o problemă, pentru că reflexoterapeuţii sunt învăţaţi la cursuri să lucreze după anumite tipare, “reţete” mari gândite să acopere cât mai multe variante de patologie.
Problema apare din faptul că, neştiind exact care este organul/glanda/sistemul aflat în suferinţă şi plecând de la un diagnostic medical sau de la simptomatologia descrisă de pacient, de multe ori se pierde timp masându-se zone reflexe ale unor organe sănătoase, în detrimentul celor care chiar au nevoie de stimulare.
Dintr-un alt punct de vedere, am observat că este extraodinar de important ca reflexoterapeutul să ştie cât mai în amănunt ce s-a întâmplat, de fapt, cu acel organ sau glandă, ce procese au loc acolo, în “interior”, să participe la procesul de vindecare nu numai prin intermediul mâinilor, ci şi prin intenţie precisă, prin procese anume de vizualizare şi, de ce nu, prin rugăciune.
Atunci, în timpul şedinţei de reflexoterapie are loc o “cuplare” mult mai profundă între reflexoterapeut şi pacient, mult mai mult decât simplu contact de la nivelul fizic.
Efectul unui astfel de tratament este incomparabil cel al unei şedinţe obişnuite/clasice de reflexoterapie, în care apare chiar o oarecare “absenţă” a reflexoterapeutului din proces, acesta fiind preocupat doar de aspectele formale şi să respecte trecerea timpului.
De aceea, de multe ori trebuie să duc o muncă de lămurire cu oameni care au mai făcut reflexoterapie în alte locuri – uneori zeci de şedinţe, iar acum, când le-o propun ca parte componentă a tratamentului, o refuză cu argumentul că nu a avut efect.
Într-adevăr, am întâlnit numeroşi pacienţi care au făcut tratamente îndelungate prin reflexoterapie pentru diverse afecţiuni, fără rezultate notabile şi durabile. La evaluare descopeream că nimic nu era schimbat în evoluţia proceselor patologice – aşa cum ar fi trebuit conform experienţei noastre, cel mult mici creşteri temporare de funcţii care, pentru o perioadă scurtă, reduceau simptomatologia. După ce am stat în amănunt de vorbă cu aceşti oameni, concluzia pe care am tras-o a fost că masajul reflex pe care l-au făcut ori a fost prea general şi atunci timpul efectiv cât au fost stimulate zonele care aveau nevoie a fost prea mic, ori au fost masate cu totul alte zone decât cele necesare.
Adevărul este că un simptom poate avea mai multe cauze şi atunci reflexoterapeutul trebuie să aleagă între două variante:
- le masează pe toate câte puţin, dar atunci efectul va fi “diluat”;
- merge “la risc” şi alege o zona sau două, bazându-se pe experienţă sau intuiţie – şi atunci important este “norocul” fiecăruia.
De aceea susţinem că procesul de evaluare are o importanţă capitală, pentru că el dă o “direcţie” iniţială corectă întregului tratament, iar pe urmă monitorizează evoluţiile etapelor intermediare.
Reflexoterapia poate juca un rol important în orice proces de vindecare – bineînţeles cu contraindicaţiile de rigoare – şi este, în aparenta ei simplitate, o terapie profundă în care elementul cel mai important nu este numai corectitudinea executării tehnicii, ci şi calitatea şi nivelul de pregătire generală a terapeutului (atât din punct de vedere profesional cât şi, poate cel mai important, etic şi moral).
Din acest motiv spuneam în altă parte că, dacă un medicament este acelaşi în toate farmaciile, reflexoterapia – lucru care, de fapt, este valabil pentru toate terapiile alternative/complementare – chiar dacă se numesc la fel, diferă de la cabinet la cabinet, mai bine zis de la terapeut la terapeut.
Se spune chiar că doi reflexoterapeuţi (ca şi acupunctorii) obţin rezultate diferite cu aceeaşi schemă de reflexoterapie, pe acelaşi pacient, pentru simplu motiv că ei sunt persoane diferite, care gândesc şi înţeleg fiecare într-un mod particular.
Iar prezenţa lor influenţează diferit evoluţia în timp a proceselor de vindecare, aşa cum susţine şi Einstein când afirmă că “observatorul” influenţează “observabila” (adică procesul pe care îl observă) şi nu poate să rămână în afara acestuia, într-un mod obiectiv.
De aceea, vă sfătuiesc să căutaţi terapeuţi şi nu terapii!