(extras din înregistrare audio – puteţi asculta interviul în întregime aici)
Rep. – Ce părere aveţi despre acest curs de Oratio Mentis ţinut de domnul Vasile Andru şi ce credeţi despre practica tehnicilor yoghine?
P.G. – Aşa este moda acum, de fapt când vrei să vorbeşti ceva trebuie într-adevăr să te raportezi la toţi ceilalţi pentru că, de fapt, noi suntem o comuniune de oameni, suntem la un moment dat o comuniune de spiritualităţi. Să ştiţi că este nevoie mai mult ca oricând de înţelepciune, de a nu fi contrari unii altora. În acest sens, creştinisumul în primul rând nu este război, dar creştinismul în acelaşi timp trebuie înţeles că nu este nici confuzie.
De aceea cei care sunt cu adevărat sinceri trebuie să facă această discernere, nu în sensul de dispută sau de contrariere, dar să ne recunoaştem la un moment dat chipul fiecăruia, adică şi noi încercăm pe cât posibil să ne identificăm chipul pur creştin, şi prin chipul pur creştin apoi putem să comunicăm cu toate celelalte chipuri.
De aceea spiritualităţile, să zicem aşa, „necreştine” pentru că sunt, yoga prin faptul că a apărut ca spiritualitate înainte de creştinism, mă rog dat fiind faptul că, nu exista creştinism pe vremea aceea nu se poate învinui că, de ce spiritualitatea yoghină nu a înţeles nişte adevăruri creştine şi are pe undeva prin aceasta o lipsă, pentru că nu apăruse încă creştinismul sau alte spiritualităţi.
De aceea noi trebuie ca, căutători sinceri ai adevărului şi luminii, noi nu trebuie să fim refractari şi închişi la valorile universale. Într-adevăr trebuie să recunoaştem valorile fiecărei părţi, dar în acelaşi timp să nu facem această greşeală de amestec şi de prefacere a unor valori unele prin altele, pentru că la un moment dat le falsifică pe amândouă.
De aceea, ceea ce face domnul Andru pe undeva are o parte, eu asta am spus părerea mea personală, nu ştiu alţii ce părere au, obiectivă, pentru că într-adevăr dânsul intuieşte că spiritualitatea noastră specifică totuşi este o spiritualitate în deschidere creştină şi, fiind în această deschidere creştină, sigur că trăirea spiritualităţii noastre trebuie să fie sub semnul creştinismului. De aceea, dânsul a intuit destul de bine această deschidere creştină şi, pe undeva a asociat în întinderea dânsului şi practicile să zicem aşa spirituale ale dânsului, a asociat şi modalitatea filocalică a rugăciunii minţii.
Însă, cum am mai spus de fapt şi cu alte ocazii, isihasmul mental sau oratio mentis pe care îl practică şi în acelaşi timp îl răspândeşte domnu Andru şi, pe undeva, insistă asupra acestui fapt, oratio mentis este cum spuneam înainte, este prima treaptă a isihasmului filocalic adică, isihasmul care este deschis întradevăr tuturor. Dânsul intuieşte destul de bine, toată lumea acum are nevoie în primul rând de această isihie divină, fără de care simţim că ne negativizăm şi, mai mult, chiar ne pierdem.
Chiar, cum să spun eu, ajungem la o stare de dezarmonizare totală, de destructurare totală, şi dânsul intuieşte foarte bine şi atunci dânsul într-adevăr sigur că face această descindere pe undeva destul de frumoasă în rândul maselor şi în special al tineretului doritor de spiritualitate.
Face această descindere în sens creştin a unei spiritualităţi accesibilă pentru toată lumea şi această, cum spuneam, că prima treaptă a isihasmului filocalic este sacralizarea minţii. Deci, dânsul într-adevăr prin aşa zisa oratio mentis sau rugăciunea minţii, face tocmai această pregătire de intrare în adevăratul isihasm filocalic care este isihasmul inimii, cum spuneam, al doilea pas al isihasmuui filocalic. Ca apoi, cei care într-adevăr doresc şi tind cu adevărat spre ceva şi mai adânc, să ajungă la acest isihasm al împărtăşirii directe sau la aşa zisul isihasmul sacerdotal, care este isihasmul duhului de suflet, al întâlnirii direct cu Hristos şi, într-o terminologie mai mistică, isihasmul spune că este trăitul ca acatist al inimii, foarte plastic.
Oratios mentis, ca prima treaptă şi care este accesibilă tuturor cumva, isihasmul care cheamă pe toată lumea la isihia creştină şi pe care o profesează domnu Andru, aşa, isihasmul minţii este, frumos spus după terminologia noastră mistică, este paraclisul trăirii creştine. Paraclisul, adică pe lângă biserică, adică la un momentdat tinda bisericii, de intrare în biserică, urmează a doua treaptă care este intrarea inimii care este intrarea în biserică şi a treia treaptă care este intrarea în altar, care este împărtăşirea.
Deci, domnul Andru, cum să spun eu, prin oratio mentis într-adevăr dânsul intuieşte un lucru destul de frumos şi, în acelaşi timp, pentru mine cel puţin, ca părere personală, dânsul într-adevăr prin aceasta face o un fel de pregătire pentru adevăratul isihasm filocalic care este isihasmul bisericii, adică al intrării în sacralitatea trăirii pur creştine care este biserica, ca apoi să se ajungă la aceea trăire cu adevărat care este împărtăşirea isihasmului.
De aceea, oratio mentis este, deşi unii privesc cu neîncredere sau cu suspiciune sau nu înţeleg despre ce este vorba, oratio mentis într-adevăr face parte din mistica isihastă, în sensul că este prima treaptă a isihasmului creştin, dă chemare tuturor, chemaţi sunt toţi şi creştinii şi necreştinii şi laici şi profani, şi păcătoşi şi credincioşi, toţi sunt chemaţi. Mântuitorul zice la toată lumea ”Veniţi la mine toţi cei trişti şi împovăraţi şi vă voi odihni pe toţi”.
Cel care vrea să se apropie de Dumnezeu să vie să se roage, să se îngenunche în faţa Mântuitorului, să facă această oratio mentis şi deja a făcut primul pas spre isihasm.
Iar cei care întradevăr se dovedesc că vor şi mai mult, pe urmă intră în biserică, intră în ritualul sau, cum zicem noi, în cântarea hristică care este a inimii şi pe urmă apoi intră la ospăţul hristic al creştinismului care este împărtăşirea.